Vârful Ugerului este situat la o altitudine de peste 1250 m și este cel mai înalt punct partea de nord a Bedeleului. Relieful se prezintă sub forma unui platou ondulat, flancat pe larterale de abrupturi stâncoase impresionante. De aici avem o priveliște extraordinară asupra Văii Arieșului (cu localitățile Ocoliș, Lunca Arieșului și Vidolm) și spre amfiteatrul stâncos Scărița Belioara, Cheile Poșegii și Cheile Runcului.
Pădurea de larice de la Vidolm, reprezintă o rezervaţie forestiera cu aspectul unui arboret natural. Rezervaţia se află la marginea nord-vestică a Masivului Bedeleu, la altitudinea cuprinsă între 850 – 1250m şi ocupă o suprafaţă de 45 ha. Încă din anul 1969 acest areal a fost pus sub protecţie datorită prezenţei arborilor seculari de zadă, cu înălţimi de 35-40 m înălţime, unicul conifer cu frunze căzătoare din Europa. Arboretul furnizează seminţe pentru cultivarea laricetului în diferite locuri din ţară.
Limita vestică şi nordică a Masivului Bedeleu, prezină un abrupt puternic înclinat către râul Arieș, cu o diferență de nivel cuprinsă între 600 și 800 m. Abruptul calcaros reprezintă un ansamblu teritorial de mare valoare geomorfologică, botanică şi peisiagistică și reprezintă cel mai preţios ecosistem din areal. Ocupă partea superioară a masivului, oferind un aspect deosebit peisajului întregii regiuni.
Pe calcarele Bedeleului s-a dezvoltat foarte bine atât relieful carstic format prin acțiunea de dizolvare apelor, cât şi relieful calcaros dezvoltat pe seama dezagregărilor periglaciare. În multe locuri din masiv întâlnim o îmbinare complexă între dizolvare şi dezagregare, rezultând un peisaj spectaculos cu forme exocarstice specifice (lapiezuri, doline) și forme de dezagregare fizică (creste secundare, ţancuri, hornuri și grohotișuri).
Grohotişurile calcaroase sunt în principal rezultatul acțiunii de îngheţ și dezgheţ, iar puținul humus negru brut ce se dezvoltă pe aceste grohotişuri bogate, a ajutat la instalarea unei vegetații specifice.
